Carieră   Blog   Sitemap   Search    Login  

Despre noi

Noutăţi

Software

Hardware

Tehnologii

Clienţi

Contact





Recomandările Radient:




Abonare la newsletter:
Dezabonare..


Anvelope sferice maglev   << înapoi

Tehnologia ne aduce din ce in ce mai aproape de mașinile autonome. Am văzut deja câteva concepte interesante, dar nici unul ca acesta.

Goodyear a conceput un design unic - anvelopele sferice. A abandonat forma clasică, ce necesită un ax, pentru una care să permită mișcarea în orice direcție. Botezate Eagle-360, ar oferi, potrivit companiei, o manevrabilitate sporită datorită posibilității ca fiecare roată să răspundă independent în fața unor potențiale pericole precum gheața sau obstacole apărute subit pe calea de rulare.

În teorie, acestea contribuie la o experiență mult mai lină, mașina putând efectua deplasări laterale în cazul unor depășiri fără a schimba orientarea auto-vehiculului. Cei de la Goodyear spun că senzorii din anvelope monitorizează drumul și condițiile meteo și le comunică vehiculelor din apropiere în paralel cu analizarea continuă a calității cauciucului. Fiind printate 3D, acestea pot fi customizate în funcție de terenul pe care conduceți de obicei.

Una dintre cele mai interesante calități este aceea a navigării prin spatii restrânse. Parcările cu manevre multiple vor fi de domeniul trecutului. Datorită deplasării în orice direcție, mașina se va putea plasa lateral în locul de parcare fără a necesita schimbarea orientării ei.

Creatorii lor spun că anvelopele nu vor avea nici un punct de contact cu restul vehiculului, acestea acționând prin intermediul levitației magnetice.

[sursa]


Copyright ©2004 - 2011 Radient Consulting Confidenţialitate - Termeni şi condiţii